Poartă poziții comerciale. YK-PB-M-ZL - Poarta batanta bidirectionala din INOX, mecanica cu cheie
Conținutul
Femeie strivita de o poartă intr-o comuna din Timis la 2 septembrie 2 septembrie Reactualizat la: 23 ianuarie O femeie în vârstă de 52 de ani a fost descoperită fără suflare, strivită sub o poartă metalică, joi dimineaţă, în jurul orei 6, în incinta fostului CAP din satul Stamora Română, comuna Sacoşu Turcesc, din judeţului Timiş. Trimite articolul X Mărioara P. Ea a fost găsită moartă, joi dimineaţă, de un alt muncitor, un coleg care stătea de pază acolo peste noapte.
M-am dus să văd ce s-a întâmplat, pentru că bătea vântul foarte tare. Am chemat pe încă cineva să mă ajute şi atunci am găsit femeia. La faţa locului a fost trimisă o echipă de criminalişti de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, care a stabilit că femeia a decedat în urma unei lovituri în zona capului.
Cel mai probabil, poarta metalică, fiind foarte grea, a sărit din balamale şi a căzut peste femeie, strivind-o. Poliţiştii poartă poziții comerciale cercetări pentru a vedea exact în ce împrejurări s-a petrecut incidentul, iar proprietarul fermei ar putea fi tras la răspundere.
Autorităţile urmează să vadă şi în ce condiţii îşi desfăşura activitatea femeia la ferma din Stamora Română.
Trimite articolul.